29 noiembrie 2014

Review demachiant Nivea


      Eu folosesc în general rimel rezistent la apă și sinceră să fiu a fost destul de complicat să găsesc un demachiant care sa poate îndepărta rimelul cu ușurință. După ce am testat o grămadă de demachiante mi-a ajuns pe mână și cel de la Nivea, luat doar din curiozitate, fiind la promoție.

      Demachiantul l-am cumpărat din Carrefour și este special pentru îndepărtarea rimelului rezistent la apă. A fost în jur de 10 lei.

Ce spun ei:
" Îndepărtează complet atât rimelul și machiajul rezistent la apă, cât și rujul cu efect de lungă durată.
  • Hidratează și îngrijește zona sensibilă a ochilor.
  • Nu încarcă tenul și nu lasă urme neplăcute.
Pentru un ten frumos care se vede și se simte. Zona sensibilă a ochilor este delicat curățată, catifelata și cu gene bine îngrijite."

      Aceasta este lista cu ingrediente. Sinceră să fiu, eu una nu mă pricep deloc la ce ar trebui să conțină, ce substanțe sunt nocive și care nu.


Ce spun eu:
    Pro:
  • îndepărtează ușor rimelul rezistent la apă
  • nu creează senzația de usturime la nivelul ochilor
  • nu lasă o peliculă uleioasă
    Contra:
  • cantitatea destul de mică de produs


Ați folosit/folosiți acest produs?
Ce alte demachiante de ochi folosiți voi?

20 noiembrie 2014

Mici cumparaturi

      Sâmbătă m-am trezit de dimineață cu chef de o plimbare, așa ca l-am trezit și pe iubitul meu și am început să hoinărim străzile, dar în capul meu cu o țintă clară, C&A. Văzusem cu o seară înainte o reclamă la televizor că aveau reducere 25% la toate articolele și cum știam că am mare nevoie de câteva perechi de pantaloni am zis să îmi încerc norocul.



       După vreo ora jumate de probat, am ieșit din magazin cu 3 perechi de jeggings și 10 perechi de șosete. Încercasem și câteva pulovărașe și o cămășuță dar nu mi-a plăcut cum îmi veneau.

-jeggings 30 lei
-10 perechi de șosete 19 lei

       Luna trecută mi-am decolorat părut și a ajuns să fie destul de tocit. După ce am încercat tot felul de măști, seruri și alte tratamente m-am apucat să citesc pe net și despre alte soluții. Am citit despre uleiul de cocos care se spune că ar hidrata foarte bine dar fără să îngrașe părul.

       Pentru păr să fiu sinceră nu mi s-a părut cine știe ce, dar pentru ten, m-am îndrăgostit. Eu am un ten foarte uscat indiferent de tipul de cremă pe care l-am încercat și deși îmi exfoliam fața o dată pe săptămână mereu aveam cojițe.
       Singurul dezavantaj este că atunci când te dai inițial pe față cu ulei se simte așa unsuros dar după câteva minute intră în piele și nu se mai simte.

      Uleiul de cocos l-am cumpărat din DM la prețul de 30 de lei.

Din Carrefour am cumpărat un pachet de șervețele umede, un deodorant și o pereche de dresuri.

      Șervețelele umede de la Pampers pentru copii, sunt foarte groase și îmbibate bine. Reușesc să mă demachiez foarte ușor cu un șervețel. Le-am luat la aproximativ 6 lei.

      Deodorant Rexona Sexy e deodorantul meu preferat, cred că am terminat vreo 5-6 tuburi din acestea, rezistă toată ziua și are un parfum foarte frumos, aproximativ 7 lei.

      Dresuri Fiore 20 den black mi s-au părut interesanți ca model și sunt curioasa cum se văd cu o rochiță drăguță. 13 lei

Cam astea au fost cumpărăturile mele de săptămâna aceasta.

Voi ce cumpărături ați făcut?
Ce oferte ați găsit?

18 noiembrie 2014

Un nou inceput

De luni bune ma tot gândesc cum să înceapă prima postare și să fiu sincera nu am reușit să mă hotărăsc, dar nu mai pot amâna vreau să împărtășesc  cu voi descoperirile, trucurile și părerile mele despre anumite produse.

Numele meu este Adriana și sunt din minunatul oraș de poveste, Brașov. Nu am nici un fel de curs de machiaj sau ceva de genu ci doar miile pe videoclipuri de pe youtube.Asta nu înseamnă că aș știi mai multe lucruri decât voi.

Ca să vă faceți o mică idee despre ce veți găsi pe blog, acesta va conține : machiaje, review-uri de produse, trucuri, otd(outfit of the day), rețete de prăjituri și de mâncăruri, a peek into my life si multe altele.

Am decis sa îmi creez un blog deoarece vreau să împărtășesc din cunoștiințele acumulate dar în același timp vreau sa învăț și lucruri noi de la voi, să schimbăm păreri și să legam o prietenie.